In 29 iunie 1944, sub semnul Sf. Petru, la Apahida, se nastea cel care peste ani avea sa devina posesorul uneia dintre cele mai valoroase voci barbatesti din arealul transilvan: Liviu Becichi.
La marile sarbatori, cand cerurile se deschid, Sf. Petru este vazut în dreapta lui Dumnezeu tinand «cheile Raiului», acesta fiind sfantul care, in functie de faptele noastre, ne primeşte, sau nu, in «Gradina Raiului».
Se pare ca lui Dumnezeu ii este tot mai drag cantecul nostru popular si, poate de-aceea, in ultimul timp, sunt tot mai multi cei chemati sa completeze corul ingerilor. Sunt convinsa ca vineri, 29 decembrie 2006, Sanpetru a fost cel care l-a chemat pe Liviu, acum, intre Craciun si Anul Nou, cand poarta cerului e larg deschisa, pregatindu-i un loc printre ingerii cantecului.
Nu e dreapta aceasta plecare prematura, precum n-a fost drept nici ca, cei in masura sa-i promoveze valoarea, din motive de nimeni stiute, n-au facut-o. E tragic si tot mai trist ca asistam la plecarea valorilor, iar in jurul nostru rasar, nu stim de unde, poate din ignoranta noastra, indivizi care n-au nimic de spus in si despre lumea cantecului.
Ne vor ramane in memorie, de-a pururi, glasul inconfundabil si doinele, sau cantecele de joc, pe care, de fiecare data, Liviu Becichi ni le daruia cu atata drag si, mai ales, profesionalism. Si, Doamne, mai avea atatea sa ne daruiasca, era pregatit pentru noi inregistrari si ne-a asigurat ca vom fi placut surprinsi.
Daca facem putina liniste, sunt sigura ca-l auzim cantand: Frumos car cu patru boi, Iar sa face-afara sara, Care om horeste mandru, Auzat-am, auzat, Gata-te mireasa bine, Pa Somes, pa langa apa, Ridica mandra perdeaua, sau: Nu plangeti mandrutelor Ca io n-am de gand sa mor Am de gand sa mai traiesc Pe toate sa va iubesc...
Insa, n-a fost sa fie asa. Dumnezeu, Sf. Petru si ingerii ne-au dat, in schimb, lacrimi la poarta cerului, lacrimi cu nume de dor, de drag, de...LIVIU BECICHI.
Dumnezeu sa-i ierte sufletul...
La marile sarbatori, cand cerurile se deschid, Sf. Petru este vazut în dreapta lui Dumnezeu tinand «cheile Raiului», acesta fiind sfantul care, in functie de faptele noastre, ne primeşte, sau nu, in «Gradina Raiului».
Se pare ca lui Dumnezeu ii este tot mai drag cantecul nostru popular si, poate de-aceea, in ultimul timp, sunt tot mai multi cei chemati sa completeze corul ingerilor. Sunt convinsa ca vineri, 29 decembrie 2006, Sanpetru a fost cel care l-a chemat pe Liviu, acum, intre Craciun si Anul Nou, cand poarta cerului e larg deschisa, pregatindu-i un loc printre ingerii cantecului.
Nu e dreapta aceasta plecare prematura, precum n-a fost drept nici ca, cei in masura sa-i promoveze valoarea, din motive de nimeni stiute, n-au facut-o. E tragic si tot mai trist ca asistam la plecarea valorilor, iar in jurul nostru rasar, nu stim de unde, poate din ignoranta noastra, indivizi care n-au nimic de spus in si despre lumea cantecului.
Ne vor ramane in memorie, de-a pururi, glasul inconfundabil si doinele, sau cantecele de joc, pe care, de fiecare data, Liviu Becichi ni le daruia cu atata drag si, mai ales, profesionalism. Si, Doamne, mai avea atatea sa ne daruiasca, era pregatit pentru noi inregistrari si ne-a asigurat ca vom fi placut surprinsi.
Daca facem putina liniste, sunt sigura ca-l auzim cantand: Frumos car cu patru boi, Iar sa face-afara sara, Care om horeste mandru, Auzat-am, auzat, Gata-te mireasa bine, Pa Somes, pa langa apa, Ridica mandra perdeaua, sau: Nu plangeti mandrutelor Ca io n-am de gand sa mor Am de gand sa mai traiesc Pe toate sa va iubesc...
Insa, n-a fost sa fie asa. Dumnezeu, Sf. Petru si ingerii ne-au dat, in schimb, lacrimi la poarta cerului, lacrimi cu nume de dor, de drag, de...LIVIU BECICHI.
Dumnezeu sa-i ierte sufletul...
